Primarul municipiul Alba Iulia, 16 mai 2024: „Astăzi a fost adoptată Hotărârea Guvernului privind preluarea de către municipalitatea Alba Iulia a terenului pe care se afla traseul trenului Mocănița aflat, până în prezent, în proprietatea statului. Această decizie reprezintă o victorie pentru municipiul nostru, în zonele respective neputându-se interveni pentru modernizare din pricina situației proprietății terenurilor respective, cu o suprafață totală de aproximativ 9 hectare.
În perioada 1895-1981 pe aici circula trenul cu aburi “Mocănița”, care parcurgea o distanță de aproximativ 40 km, traversând orașul Alba Iulia și satele din Valea Ampoiului până în orașul Zlatna. După scoaterea din circulație a trenului cu aburi “Mocănița”, această linie de cale ferată a fost dezafectată la începutul anilor 1980, iar terenul aferent acesteia a rămas în domeniul public, fiind preluat de România prin răscumpărare de la Ungaria în baza Tratatului de la Trianon în anul 1920.
Succesul de astăzi, după câțiva ani în care am făcut toate eforturile necesare pentru preluarea acestor terenuri, deschide calea realizării de noi proiecte pe care le doresc pentru Alba Iulia:
-reamenajarea locului de joacă din zona „Electrica”, acolo unde este necesară o intervenție care să faciliteze accesul și utilizarea de către copii, prin instalarea de echipamente de joacă, mobilier urban, și spații verzi
-reabilitarea aleii pietonale de pe strada Octavian Goga, obiectiv esențial pentru modernizarea zonei respective, care este una centrală și apreciată pentru promenadă și relaxare
-efectuarea de reparații capitale pe strada Marcus Aurelius
-modernizarea străzii Apuseni.
Dorința mea a fost să reușesc să implementez astfel de proiecte în zona respectivă, ce pot să aducă beneficii întregii comunități din Alba Iulia. Aceste obiective fac parte din lista principală de investiții pe care doresc să le realizăm în viitorul apropiat și care vor aduce plus valoare orașului nostru. Prin intrarea în posesia acestor suprafețe vom avea, în sfârșit, oportunitatea să demaram aceste proiecte de investiții pe care mi le doresc pentru albaiulieni de mult timp.”, a transmis edilul Gabriel Codru Pleșa.