Luna mai este luna promovării economiei sociale şi este dedicată organizării unor evenimente și acţiuni de conștientizare a importanței dezvoltării acestui sector pentru întreaga societate, la nivel național.
Economia socială reprezintă ansamblul activităţilor private cu caracter economic şi social, servind interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea incluziunii sociale şi/sau furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări.
Domeniul economiei sociale, stabilirea măsurilor de promovare şi de sprijinire a economiei sociale, precum și condiţiile de atestare a întreprinderilor sociale şi de certificare a întreprinderilor sociale de inserţie sunt reglementate de Legea nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările și completările ulterioare.
Contribuind la dezvoltarea comunităţilor locale, economia socială are ca obiective consolidarea coeziunii economice şi sociale, ocuparea forţei de muncă și dezvoltarea serviciilor sociale.
Pentru îndeplinirea acestor obiective, entitățile economiei sociale desfășoară, în principal, următoarele activități de interes general: producerea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări care contribuie la bunăstarea comunității sau a membrilor acesteia; promovarea cu prioritate a unor activități care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil; dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil; dezvoltarea serviciilor sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.
Principiile pe care se bazează economia socială sunt:
– prioritate acordată individului și obiectivelor sociale față de creșterea profitului;
– solidaritate și responsabilitate colectivă;
– convergența dintre interesele membrilor asociați și interesul general și/sau interesele unei colectivități;
– control democratic al membrilor, exercitat asupra activităților desfășurate;
– caracter voluntar și liber al asocierii în formele de organizare specifice domeniului economie sociale;
– personalitate juridică distinctă, autonomie de gestiune și independentă față de autoritățile publice;
– alocarea celei mai mari părți a profitului/excedentului financiar pentru atingerea obiectivelor de interes general, ale unei colectivăți sau în interesul personal nepatrimonial al membrilor;
– proces decizional transparent şi responsabil în interesul colectivităţii pe care o deserveşte.
Potrivit Legii nr. 219/2015 privind economia socială, entitățile economiei sociale din România sunt reprezentate de:
- întreprinderea socială;
- întreprinderea socială de inserție.
Întreprinderea socială este persoana juridică de drept privat care desfăşoară activităţi în domeniul economiei sociale, care deţine un atestat de întreprindere socială şi respectă principiile economiei sociale.
Atestatul de întreprindere socială se acordă întreprinderilor sociale care prevăd în actele de înfiinţare şi funcţionare, respectarea cumulativă următoarelor criterii:
a) acţionează în scop social şi/sau în interesul general al comunităţii;
b) alocă minimum 90% din profitul/excedentul realizat scopului social şi rezervei statutare;
c) se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai multe întreprinderi sociale;
d) aplică principiul echităţii sociale faţă de angajaţi și administratori asigurând niveluri de salarizare/remunerare echitabile, între care nu pot exista diferenţe care să depăşească raportul de 1 la 8.
Întreprinderea socială de inserţie este întreprinderea socială care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) are, permanent, cel puţin 30% din personalul angajat aparţinând grupului vulnerabil, astfel încât timpul de lucru cumulat al acestor angajaţi să reprezinte cel puţin 30% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaţilor;
b) are ca scop lupta împotriva excluziunii, discriminărilor şi şomajului prin inserţia socioprofesională a persoanelor defavorizate.
Identificarea nevoilor specifice grupurilor vulnerabile este un element cheie în implementarea politicilor de economie socială. Activitățile desfășurate sunt variate și cu un nivel de dificultate adaptat categoriilor de persoane cărora se adresează, având ca și grupuri țintă persoane cu handicap, femei cu risc de vulnerabilitate, bătrâni, persoane fără adăpost, persoane ce provin din centre de plasament, persoane cu risc de excluziune. Întreprindere socială și întreprindere socială de inserție desfășoară activități particularizate pentru a intensifica participarea socială şi economică a acestor persoane, precum: servicii sociale; bunăstare socială sau personală; colectarea de deșeuri nepericuloase; asistență medicală generală; activități de studiere a pieței și de sondare a opiniei publice; fabricarea jocurilor și jucăriilor; produse panificație, prăjituri și produse proaspete de patiserie; cosmetică și coafor; activități de protecție a mediului; activități specifice tradiționale și de artizanat; comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare; activități de turism; activități recreative, distractive și sport; activități de consultanță pentru afaceri și management.
Întreprinderile sociale şi întreprinderile sociale de inserţie beneficiază de gratuitate pentru emiterea atestatului sau/și a mărcii sociale, precum şi înregistrarea în Registrul unic de evidenţă a întreprinderilor sociale (RUEIS). Serviciile de atestare și de certificare sunt oferite de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă.
Serviciul Comunicare şi Secretariatul Consiliului Consultativ