octombrie5 , 2024

Șofer depistat de polițiști sub posibila influență a substanțelor psihoactive pe strada Vasile Goldiș din municipiul Alba Iulia

La data de 27 aprilie 2024, în jurul orei 02,15, polițiștii de ordine publică din Alba Iulia, în timp ce acționau pe strada Vasile Goldiș din municipiu, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din comuna Mogoș, județul Alba.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Transmite Inspectoratul Județean de Poliție Alba.