Sâmbătă, 20 aprilie 2024, în perioada binecuvântată a Postului Mare, membrii Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia au desfășurat o nouă acțiune umanitară menită să bucure sufletele persoanelor care locuiesc în zonele greu accesibile din Munții Apuseni. Astfel, tinerii organizației studențești, însoțiți de părintele Andrei Bâldea, protopop al protoieriei Câmpeni, au vizitat peste 60 de familii din comuna Vidra, oferindu-le în dar pachete cu alimente neperisabile (făină, zahăr, ulei, paste, griș, orez și altele). Totodată, prin cuvintele calde adresate, voluntarii ASCOR-iști au adus mângâiere în sufletele sincere și curate ale celor pe care i-au vizitat.
Pachetele alimentare oferite de voluntarii ASCOR Alba Iulia reprezintă donațiile familiilor antepreșcolarilor din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 2 din municipiul Aiud. Acțiunea de colectare, demarată la inițiativa doamnei director prof. Cornelia Soporan, s-a desfășurat la nivel unității de învățământ, în primele zile ale lunii aprilie, în contextul proiectului educațional „Săptămâna faptelor bune”, inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Alba. Animați de spiritul bunătății și al altruismului, micii antepreșcolari au pus bazele unui parteneriat cu ASCOR Alba Iulia, în vederea oferirii produselor alimentare celor care au cu adevărat nevoie de mângâiere. În acest sens, un sprijin însemnat pe parcursul distribuirii darurilor a fost oferit de către domnul Doru Petricele, primarul comunei Vidra.
Tinerii organizației ASCOR Alba Iulia au poposit în nu mai puțin de 18 sate aparținătoare comunei situate în extremitatea nord-vestică a județului Alba, străbătând drumurile anevoioase și înguste din Vidra, Lunca Bisericii, Lunca de Jos, Goiești, Oidești, Vârtănești, Lunca Vesești, Dos, Ponorel, Drăgoiești, Bobărești, Bogdănești, Pleșcuța, Valea Morii, Puiulețești, Runc, Culdești și Haiducești. Activitatea tinerilor ASCOR-iști, derulată sub atenta coordonare a părintelui arhid. Răzvan Brudiu, a reprezentat o continuare a numeroaselor acțiuni sociale pe care organizația albaiuliană le-a desfășurat în anii precedenți în Munții Apuseni, cu scopul promovării spiritului de solidaritate și întrajutorare umană. Transmite Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei.