La data de 19 aprilie 2024, polițiștii rutieri din Sebeș au fost solicitați să soluționeze un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs pe strada Augustin Bena din Sebeș.
Din primele cercetări a rezultat că un cetățean polonez, în vârstă de 55 de ani, în timp ce conducea un camion cu remorcă, nu ar fi păstrat o distanță laterală suficientă față de un autovehicul condus, din sens opus, de un bărbat de 60 de ani, intrând în coliziune cu acesta.
În urma testării celor doi conducători auto, cu aparatul etilotest, pentru cetățeanul polonez a rezultat valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, în vreme ce, pentru celălalt conducător auto, rezultatul testării a indicat că nu se afla sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Transmite Inspectoratul Județean de Poliție Alba.