Sunt prea multe momente în care, în Alba Iulia, te simți ca în București, în orele de vârf, stând și așteptând în trafic. Încă e un chin să traversezi orașul, iar asta nu se va fi schimbat prea mult nici măcar atunci când, sau dacă, se vor fi terminat lucrările la proiectele de mobilitate urbană. O infrastructură modernă nu e suficientă și asta știe oricine a umblat puțin prin străinătate.
Există, din fericire, soluții care pot atenua problema traficului. Acele semafoare inteligente, despre care am tot auzit vorbindu-se, chiar există. Ele nu sunt însă acele semafoare dotate cu un buton, pe care pietonul să apese dacă vrea să treacă strada. Semafoare inteligente nu sunt nici cele care, la pachet cu semnalele luminoase, au și semnalizare acustică, și în baza cărora ni se spune că suntem smart-city. Aceste facilități sunt inteligente doar raportat, poate, la anii 90. Semafoare inteligente sunt cele ca în străinătate, cu camere video care măsoară traficul din fiecare direcție și adaptează, automat, durata culorii verzi sau roșii, astfel ca traficul să fie cât mai bine fluidizat. Nu e fizică cuantică. Astfel de sisteme au devenit normalitate, o banalitate chiar, în orașele din vest. Nici investiția nu ar fi una prea mare, la cât costă astăzi tehnologia pentru un astfel de sistem.