Ieri, 10 aprilie 2024, polițiștii rutieri din Aiud au acționat, pe raza municipiului Aiud și pe drumurile naționale și județene aflate în competență, pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum.
În urma acțiunii, au fost sancționați contravențional 76 de conducători auto, din care 59 pentru depășirea limitei legale de viteză, doi pentru depășire neregulamentară și 15 pentru alte abateri de la normele legale privind circulația pe drumurile publice.
Au fost reținute 2 permise de conducere și un certificat de înmatriculare
Acțiunile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră vor continua. Transmite Inspectoratul Județean de Poliție Alba.