decembrie5 , 2024

Șofer depistat de polițiști sub posibila influență a substanțelor psihoactive pe strada Decebal din Teiuș

La data de 8 aprilie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Teiuș au oprit, pentru control, pe strada Decebal din oraș, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din localitatea Galda de Jos, județul Alba.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Transmite Inspectoratul Județean de Poliție Alba.