octombrie5 , 2024

Bărbat din Alba cercetat pentru însușirea bunului găsit. Fapte se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă

La data de 3 aprilie 2024, polițiștii Postului de Poliție Roșia Montană au identificat un bărbat de 68 de ani, comuna Horea, județul Alba, ca persoană bănuită de săvârșirea unei infracțiuni de însușirea bunului găsit.

Se pare, în luna august a anului 2023, bărbatul ar fi găsit un telefon mobil uitat de un tânăr într-un autoturism însă nu l-a restituit persoanei care l-a pierdut și nici nu l-a predat autorităților.

Telefonul, a cărui valoare a fost estimată la 1.000 de lei, a fost restituit tânărului care l-ar fi pierdut.

Reamintim că fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

Cu aceeași pedeapsă se sancționează și însușirea pe nedrept a unui bun mobil de aparține altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparține. Transmite Inspectoartul Județean de Poliție Alba.