Repromis cu surle și trâmbițe în 15 octombrie 2021, sub pseudo-dezideratul „Vrem un „Smart city” real, nu povești de PR”, proiectul „regenerare spațiu public de agrement-zona Schit Alba Iulia” rămâne în istoria municipiului din Ardeal încă un instrument electoral de tristă amintire, iar de un ștrand nou în care promisiunile să fie spălate cu fapte nici pomeneală.
Municipiul Alba Iulia ar fi trebuit să aibă până acum un parc nou, construit în locul vechiului ștrand public, dotat cu alei și trotuare, teren de baschet și tenis și multe altele, conform promisiunii „ferme” a edilului Gabriel Codru Pleșa. O adevărată oază de verdeață și o adiție la „plămânul verde” al orașului, dar rând pe rând timpul a trecut și ne-am ales doar cu niște poze și multe cuvinte ce-i de prisos să spunem că nu ne sunt de niciun folos:
Gabriel Pleșa, 15 octombrie 2021: „Sunt convins că poveștile, legendele și comentariile legate de vechiul ștrand din Alba Iulia nu se vor opri niciodată, dar astăzi avem de gestionat o problemă reală și o stare de fapt: zonă în paragină, cu un potențial pericol pentru locuitori.
Am avut o promisiune fermă, în campania electorală, pentru renovarea acestei zone și mi-o voi respecta, indiferent că sunt ținta predilectă a celor care și-au făcut deja o fixație din persoana sau numele meu. Oricum, și de faci și de nu faci, criticile vor curge mereu. Le voi da importanță, însă, numai celor constructive.
Primăria Alba Iulia are un proiect de regenerare urbană a zonei fostului Schit încă din 2015. Evident sunt foarte multe DE CE-uri și, sunt convins, mult mai multe explicații pe care cei interesați le-ar putea da. Importante sunt însă faptele de astăzi: am început extinderea rețelei de iluminat public, către viitorul parc, și lucrările de demolare a tuturor chioșcurilor și construcțiilor lăsate în paragină, care erau un real pericol în cazul unor vânturi puternice inclusiv pentru vecinii din zonă. Vom face un nou parc și loc de promenadă pentru cei care vor să petreacă timp de calitate în natură, la aer curat, într-o zonă frumoasă a orașului nostru.
Proiectul de „Regenerare spațiu public de agrement-zona Schit Alba Iulia” va dura, conform vechiului studiu de fezabilitate, 12 luni de la începerea lucrărilor. Vorbim de amenajarea unui iaz ornamental în suprafață de aproximativ 500mp, dar și despre zone verzi care vor include gazon, arbuști și copaci ornamentali, pe lângă piste de biciclete, parcaje, alei și trotuare, teren de baschet și tenis, terenuri cu aparate fitness, teren de joacă pentru copii, dar și o scenă pentru diverse spectacole, astfel încât și artiștii locali să aibă un loc, accesibil, pentru a performa.
Am început demersurile pentru refacerea și upgradarea documentației, acum expirate, și am toată convingerea că la începutul anului viitor vom putea să începem lucrările. Rezolvăm, rând pe rând, toate problemele orașului nostru!”, repromitea atunci cu surle și trâmbițe, încă primarul municipiului Alba Iulia.