decembrie5 , 2024

Șofer de 29 de ani depistat de polițiști sub influența băuturilor alcoolice pe B-dul Revoluției din Alba Iulia

La data de 14 martie 2024, în jurul orei 00.30, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un tânăr de 29 de ani, din municipiul Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe B-dul Revoluției din Alba Iulia, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Transmite Inspectoratul Județean de Poliție Alba.