Primarul Municipiului Alba Iulia: „În această perioadă, colegii mei din Primărie pregătesc caietul de sarcini pentru executarea lucrărilor de extindere a rețelelor de apă potabilă și canalizare menajeră, cu branșamente și racorduri, pe 11 străzi: Pepinierei, Lotru, Stufului, Păpădiei, Socului, Făgetului, Gutuiului, Ana Ipătescu, Rojomal, Theodor Pallady și Ienupărului. Durata estimată pentru execuție este de 24 luni de la ordinul de începere a lucrărilor, până în acest moment fiind elaborată documentația tehnică și obținută autorizația de construire.
Investiția a fost aprobată pentru finanțare prin PNRR, valoarea totală estimată fiind de 11.171.149 lei. Extinderea rețelelor de apă și canalizare contribuie nu doar la creșterea calității vieții locuitorilor de pe cele 11 străzi, ci și la dezvoltarea urbană și economică a zonei, iar nu în ultimul rând, la reducerea poluării mediului. Salut susținerea acestei investiții și de către consilierul local Alin Stanciu, locuitor al Oardei.
Rezolvăm, rând pe rând, problemele municipiului. Facem din Alba Iulia un loc mai bun. Împreună.”, a transmis Gabriel Codru Pleșa.