martie17 , 2025

DOCUMENT. Senatorul Matieș întoarce minciuna cu lopata: „priveghiul” de AUR, spontan și nu prea

„Meriți să știi!” atunci când un senator, al cărui leafă generoasă o plătești și tu din propria-ți muncă, întoarce minciuna cu lopata și-ți plămădește cu sfidare, drept mulțumire, o manipulare, că se cuvine, iar, să ne aplecăm asupra evlaviosului Călin Gheorghe Matieș, paharnicul de AUR și habotnicul numărător de duminici, chiar și cu riscul de al câștiga în instanță pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume, pe bune și cu documente.

Citește și: Senatorul Matieș și priveghiul de AUR: când te vrei Primar al Albei Iulia, dar nu-ți pasă de bugetul local

Brutarul de la Sântimbru, mai nou ceașnicul lui George Simion , sub moștenitorul tronului de AUR Mircea Trifu, se îndeletnicea, în 7 februarie în timp ce încă dregătorii Municipiului Alba Iulia, alături de cetățeni, dezbăteau finanțele orașului pentru 2024 și-și făceau cruci cu limba în gură, să fie bine ca să nu fie rău, cu un „protest spontan” de AUR în fața Partidului Social Democrat Filiala Județeană Alba ambalat sub titulatura unui priveghi, vezi ,Doamne, în scopuri pur democratice, o pichetare cu privire la comasarea alegerilor electorale propusă, de altfel, de Partidul Național Liberal, în cadrul coaliției cu social democrații ce-i drept.

Citește și: PSD Alba: Scandalul e singura modalitate prin care AUR poate ieși în evidență!

„Spontaneitatea” priveghiului de AUR  anunțat atât la nivel național cât și la nivelul județului Alba este pusă în mod evident sub semnul întrebării de solicitarea paharnicului lui George Simion și a moștenitorului tronului de AUR către Primăria Municipiului Alba Iulia, iar precum documentele o dovedesc fără urmă de îndoială absența amândurora de la dezbaterea bugetului local al Albei Iulia, precum și lipsa de interes asupra sorții pecuniare a municipiului, este evidentă din moment ce sediul Primăriei se află la o distanță infimă de locul în care ambii au ales să lanseze petarde electorale în loc să fie preocupați de soarta cetățeanului.