Alin Ignat: „Permise de ședere cu durata de 2 ani, în loc de 1 an, pentru lucrătorii străini – solicitare a mediului privat din Alba transformată în lege de parlamentarii liberali de Alba.
În urmă cu câteva luni, într-una din întâlnirile pe care le avem constant cu antreprenorii din județ, aceștia ne-au sesizat nevoia dublării duratei permiselor de ședere pentru lucrătorii străini, de la 1 an la 2 ani, pentru a nu mai fi obligați să parcurgă anual proceduri birocratice consumatoare de timp și resurse, pentru angajații lucrători străini.
Împreună cu colegul meu Florin Roman și cu susținerea colegului senator Claudiu Răcuci, am inițiat imediat un proiect de lege care să vină cu soluția, reușind, în scurt timp, să prindem propunerea noastră într-o inițiativă a guvernului, mai avansată pe circuitul legislativ, inițiativă care a trecut astăzi de votul Camerei Deputaților și va deveni literă de lege după promulgarea de către Președinte.
Este încă un obiectiv stabilit de oamenii din județul nostru, pe care reușim, ca parlamentari liberali de Alba, să îl îndeplinim. Concret, fără povești.
Așa înțelegem să reprezentăm Alba în Parlament. Cu decență, cu seriozitate și cu rezultate.”, transmite deputatul liberal.