februarie15 , 2025

Amenzi de 49.375 lei și 13 permise de conducere reținute: polițiștii și jandarmii din Alba au continuat acțiunile în sistem integrat

Ieri, 7 februarie 2024, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 551 de persoane și au fost verificate 366 de autovehicule.

Au fost constatate 262 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 49.375 lei. Au fost reținute 13 permise de conducere, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare și au fost constatate 8 infracțiuni. Transmite Inspectoratul Județean de Poliție Alba.