Viceprimarul Municipiului Alba Iulia: „La sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie, polițiștii locali din Alba Iulia și-au continuat misiunile pe raza municipiului.
Timp de o săptămână, au fost identificate mai multe situații în legătură cu persoane care apelau la mila publicului dar și privitoare la nerespectarea legislației în domeniul salubrității.
Citește și: Poliția Locală Alba Iulia, la raport: activități și rezultate în anul 2023
Legat de cerșetorie, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, au fost încheiate 5 procese verbale și s-au dat amenzi în valoare de 700 de lei. De asemenea, au existat și 18 avertismente verbale.
Legat de salubritate, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale. O persoană juridică a fost amendată cu 2500 de lei, o persoană fizică cu 1000 de lei și a existat și un avertisment scris.
De asemenea, polițiștii locali au identificat, în diverse zone din oraș, mai multe persoane fără adăpost. Misiunile Poliției Locale vor continua, zilnic, pe tot teritoriul municipiului.
Apelul către cetățeni este acela de a respecta legea. Cei care doresc să sesizeze anumite aspecte nedorite o pot face la numărul de telefon al Poliției Locale, mai precis 0258.989.”, transmite Emil Antoniu Popescu.