decembrie5 , 2024

Etnograful Ioan Popa, „Ambasador Cultural al Județului Alba”: cea mai înaltă distincție conferită unei personalități din domeniul culturii

Titlul de „Ambasador Cultural al Județului Alba”, cea mai înaltă distincție conferită de județul Alba unei personalități din domeniul culturii, i-a fost conferită, prin Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură ,,Augustin Bena”, etnografului Ioan Popa, cel care a fondat în anul 1972 Festivalul interjudețean „Datină străbună pe Secaşe”. Festivalul a ajuns în acest an la cea de-a XXX-a ediție și a fost găzduit duminică, 4 februarie, de comuna Șpring din județul Alba.

Ioan Popa s-a născut în data de 3 august 1940 la Roșia de Secaș (județul Alba) și a absolvit Facultatea de Filologie de la Timișoara (1963-1969). Face parte din colegiul redacțional al revitelor „Astra Blăjeană”, „Gazeta Târnavelor”, „Gazeta de Miercurea”, „Ghimpele”, „Acasă”, „Gând Românesc”. Ioan Popa este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2002. A obținut Premiul pentru Literatură al Astrei, Despărțământul „Timotei Cipariu” Blaj (2002), Premiul pentru publicistică pe anul 2006 al revistei “Discobolul”, Premiul pentru Literatură „Octavian Goga” al Astrei pe anul 2007, Premiul pentru literatură al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara (2008). Transmite Consiliul Județean Alba.