Viceprimarul Municipiului Alba Iulia: „Lipsa camerelor de supraveghere în oraș este una dintre nemulțumirile pe care albaiulienii le reclamă de ani buni încoace. Problema va fi rezolvată, odată cu finalizarea lucrărilor la proiectele de mobilitate și amplasarea, în aceste zone, a unor sisteme de supraveghere performante.
În total, vom avea 82 de camere de supraveghere. O parte dintre acestea pot detecta plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor ori, spre exemplu, înregistra și transmite imagini și informații despre vehiculele care circulă neregulamentar. Camerele vor fi amplasate în zonele intersecțiilor și trecerilor de pietoni.
Citește și: Inadmisibil și nu prea: încă un act de vandalism asupra patrimoniului istoric rămas nepedepsit de Poliția Locală Alba Iulia
Este un pas către normalitate și o măsură, spun eu, în beneficiul siguranței cetățenilor. De asemenea, un instrument extrem de util în descurajarea faptelor anti-sociale, precum și un sprijin pentru oamenii legii în anchete privind comiterea de infracțiuni.
În clipa de față, majoritatea camerelor de supraveghere video din Alba Iulia aparțin persoanelor fizice sau juridice. E și motivul pentru care implementarea sistemului la care am făcut referire era mai mult decât o necesitate administrativă.”, a transmis Emil Antoniu Popescu.