Primarul Municipiului Alba Iulia: „Primăria Alba Iulia a făcut, pe parcursul ultimilor ani, eforturi majore pentru a-i reda Palatului Principilor Transilvaniei gloria de altădată, pentru a-l reda comunității locale și oricărui român care vine în Cetate. Astăzi, comunitatea locală a marcat un moment important din acest proces, prin dezvelirea plăcii memoriale ce atestă faptul că în Palatul Principilor a funcționat Regimentul 91 Infanterie, înființat la 29 ianuarie 1919 și care la data de 20 septembrie 1930 a primit denumirea onorifică „Regele Ferdinand I”, sub care a funcționat până la 1 decembrie 1944, când a fost desființat în urma contopirii cu Regimentul 18 Infanterie.
Evenimentul a fost organizat împreună cu Colegiul Național Militar “Mihai Viteazul” Alba Iulia și Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere ”Alexandru Ioan Cuza”, Filiala Județeană Alba ”Gemina”, slujba de sfințire a plăcii memoriale fiind oficiată de preoții de la Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia și Colegiul Național Militar. Au fost prezenți cetățeni, oficialități locale și județene, dar și parlamentarul Florin Roman.
”Îi suntem datori istoriei. Și suntem cât se poate de conștienți de asta. Dezvelirea plăcii memoriale de azi reprezintă încă o ocazie să ne cinstim trecutul și pe cei care ne-au ajutat să fim ceea ce suntem azi. Mulți dintre ei cu prețul vieții. Nu îi vom uita niciodată”, a declarat primarul Gabriel Pleșa.
În cei 25 de ani de existență, Regimentului 91 Infanterie a instruit zeci de mii de viitori soldați din toată țara. A pus o bază puternică unei instituții militare românești în Ardealul recent unit cu Vechiul Regat. Se menționează că majoritatea corpului ofițeresc din această unitate a fost adus din Vechiul Regat, fiindcă în Ardeal erau puțini ofițeri de carieră, la acea dată. Regimentul s-a ocupat doar de instruirea tinerilor militari până în luna martie 1942, când începe biografia lui războinică și contribuția efectivă, prin unitățile sale, la cel de-al doilea război mondial.”, a transmis, în 29 ianuarie 2024, Gabriel Codru Pleșa.