octombrie11 , 2024

Gabriel Pleșa: „faptul că Alba Iulia se dezvoltă se vede cu ochiul liber”

Primarul Municipiului Alba Iulia: „Faptul că Alba Iulia se dezvoltă se vede cu ochiul liber, fără a fi nevoie de a verifica înainte statisticile. Din octombrie 2020 și până în prezent, municipiul nostru a atras fonduri nerambursabile în valoare de 98 milioane de euro, iar pentru alte 25 milioane de euro există proiecte depuse și aflate în evaluare. Este rezultatul muncii echipei din Primărie și a viziunii de dezvoltare a municipiului Alba Iulia.

Ultimele cifre reconfirmă asta. Nimic nu este mai relevant decât sectorul construcțiilor, care generează în economia locală, pe orizontală și verticală, DEZVOLTARE. Iar în Alba Iulia se construiește. O arată cele 2.063 certificate de urbanism emise în 2023, dar mai ales cele 761 de autorizații de construire. De asemenea, în cursul anului trecut au fost aprobate 25 de P.U.Z.-uri, 22 de P.U.D.-uri și au fost emise 31 avize de oportunitate.

Poate că aceste numere nu ar spune nimic la prima vedere, dar comparându-le cu alte municipii importante, din Alba sau din afara județului nostru, vedem că Alba Iulia stă nu bine, ci foarte bine.”, a transmis, în 28 ianuarie 2028, Gabriel Codru Pleșa.