decembrie5 , 2024

CJEx Alba, întâlnire cu elevii și părinții interesați de bunul mers al educației

CJEx Alba: Noi, la Centrul Județean de Excelență Alba, considerăm că relația școală – comunitate – familie este foarte importantă pentru educația și evoluția profesională și personală a elevilor. Fapt pentru care simțim ca o nevoie instituțională desfășurarea de întâlniri, în teritoriu, cu elevii noștri, cu părinții lor, cu colegii noștri profesori și cu oricare alți actori sociali interesați de bunul mers al educației. Pentru a promova oferta educațională a instituției și a primi feed-back din partea celor interesați de activitatea acesteia, conducerea Centrului a demarat o serie de întâlniri care, în perioada următoare, vor avea loc în mai multe localități din județ.

O primă întâlnire a avut loc joi, 25 ianuarie, la Alba Iulia, întâlnirea la care au participat părinți ai elevilor care în acest an se pregătesc în cadrul grupelor CJEx Alba, profesori și elevi din cadrul Centrului. La întâlnire s-a discutat despre activitatea de instituției de până acum în acest an școlar, întrucât, continuând un model de activitate brevetat cu succes în anii anteriori, activitatea instituției în prima jumătate a anului școlar 2023 – 2024 a fost, în general, axată pe realizarea unor obiective de dezvoltare instituțională și pe acțiuni care au vizat desfășurare activităților de pregătire a elevilor pentru olimpiade și concursuri. Pe lângă aceste activități, cadrele didactice din instituție s-au implicat și în diverse proiecte, au participat la cursuri pregătire, conferințe, activități tematice etc. De asemenea, s-a luat în discuție ceea ce ne propunem să facem în următoarea perioadă, dar și obiectivele noastre pe termen mediu și chiar lung. Pentru că ne dorim să formăm un nucleu educațional orientat către dezvoltarea capacităților individuale la nivel maximal, avem nevoie de tot feed-back-ul pe care îl putem obține din partea elevilor noștri și din partea părinților lor. S-a discutat despre crearea unei asociații a părinților care să se implice în evoluția ulterioară a instituției noastre, dar și despre modul în care am putea să ne îndreptăm către mediul de afaceri pentru a colabora cu acesta în vederea unei cât mai bune pregătiri a elevilor noștri în viitor.

A fost alături de noi și domnul primar Gabriel Pleșa, care ne-a asigurat că și în acest an Primăria Alba Iulia ne va sprijini în derularea proiectelor noastre. Totodată, în calitate de părinte, și domnia sa a întărit ideea că un parteneriat familie – școală – autorități publice – mediul de afaceri va fi unul cu beneficii reale pentru elevi, în viitor.

Le mulțumim tuturor celor prezenți, mai ales că unii dintre dânșii au renunțat la alte activități pentru a fi alături de noi. Vom continua astfel de activități și suntem siguri că drumul pe care am pornit va fi unul cu rezultate pozitive pentru copiii noștri.