decembrie5 , 2024

Alba Iulia, în cifre: cât va fi costul de întreținere pentru persoanele vârstnice, în căminul din municipiu

„Meriți să știi!” cât va fi costul mediu lunar de întreţinere şi a contribuţiei lunare de întreţinere a persoanelor vârstnice instituţionalizate în Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia şi/sau a susţinătorilor legali ai acestora pentru anul 2024.

În data de 22 ianuarie 2024 Primarul Municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleșa, a convocat Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia în şedinţă ordinară publică, pentru data de 30 ianuarie 2024, orele 13.00, care va avea loc la sediul Direcției programe din cadrul aparatului de
specialitate al Primarului, strada Bucovinei, nr. 6 și prin platforma online ZOOM.

Între cele 32 de Proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței se regăsește și „Proiectul de hotărâre privind stabilirea costului mediu lunar de întreţinere şi a contribuţiei lunare de întreţinere a persoanelor vârstnice instituţionalizate în Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia şi/ sau a susţinătorilor legali ai acestora pentru anul 2024”:

Art. 1. (1) Aprobă costul mediu lunar de întreţinere în Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia în funcție de gradul de dependență al persoanei îngrijite, începând cu 01 februarie 2024, astfel:

a) pentru persoanele independente 3.800 lei/ beneficiar;

b) pentru persoanele semidependente 4.950 lei/ beneficiar;

c) pentru persoanele dependente 7.200 lei/ beneficiar.

(2) Contribuţia lunară de întreţinere a persoanelor vârstnice instituţionalizate în Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia se stabileşte în funcție de gradul de dependență al fiecărui beneficiar pe baza costului mediu lunar, după cum urmează:

a) pentru persoanele independente 2.400 lei/ beneficiar;

b) pentru persoanele semidependente 2.900 lei/ beneficiar;

c) pentru persoanele dependente 3.300 lei/ beneficiar.

(3) Încadrarea beneficiarilor în grade de dependenţă se realizează de către Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia, prin personalul de specialitate numit în echipa de evaluare.

(4) Beneficiarii instituţionalizaţi în Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia datorează contribuţia lunară de întreţinere în cuantum de 60% din valoarea veniturilor personale lunare, fără a se depăşi costul mediu lunar ori contribuția de întreținere pentru fiecare categorie de beneficiari, aprobate prin prezenta hotărâre.

(5) Diferența până la concurența valorii integrale a contribuției lunare de întreținere se va plăti de către susținătorii legali ai persoanelor vârstnice îngrijite în cămine, dacă realizează venit lunar pe membru de familie în cuantum mai mare decât valoarea netă a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii, în următoarea ordine de obligare la plată: soţ şi soţie, rudele în linie dreaptă, fraţi şi surori, precum şi celelalte persoane anume prevăzute de lege.

(6) Contribuţia susţinătorilor legali ai persoanelor instituţionalizate în Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia se stabileşte în următoarele procente:

(7) La stabilirea venitului lunar pe membru de familie al susținătorilor legali, se procedează după cum urmează:

a) din veniturile nete lunare ale susținătorilor legali se scad eventualele obligații legale de întreținere, aflate în executare;

b) suma rămasă se împarte la numărul membrilor de familie pe care susținătorii legali îi au efectiv în întreținere.

(8) La stabilirea venitului lunar pe membru de familie al susținătorilor legali se iau în calcul veniturile salariale sau asimilate salariilor, veniturile din pensii de orice natură, indiferent de fondurile din care se plătesc acestea, veniturile din indemnizaţii sau din alte drepturi acordate potrivit legii, precum şi din alte surse cu caracter permanent. Nu se iau în calcul următoarele categorii de venituri:

a) indemnizația pentru însoțitor care se acordă persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate;

b) indemnizația lunară acordată adultului cu handicap vizual grav pentru plata însoțitorului acordată în baza Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c) indemnizația lunară și bugetul personal complementar acordate în baza Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) indemnizația lunară acordată persoanelor cu handicap grav în baza art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

e) ajutorul de incluziune acordat în baza Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare;

f) alocația de stat pentru copii acordată în baza Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

g) indemnizația de creștere a copilului;

h) tichetele de masă, indemnizația de hrană, prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și drepturile de hrană acordate în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și securitate națională și ale persoanelor private de libertate, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

i) sporul pentru condiții deosebite de muncă, acordat în conformitate cu prevederile legale.pentru statute speciale.

(9) Prevederile alin. (7) și (8) se aplică în mod corespunzător și pentru stabilirea venitului lunar al persoanei vârstnice îngrijite în cămin.

(10) Susţinătorii legali pot acoperi din veniturile proprii contribuţia lunară integrală printr-un angajament de plată. Dacă prin aplicarea cotei prevăzute la alin. (4) se acoperă valoarea totală a contribuţiei lunare, susţinătorii legali nu mai sunt ţinuţi de obligaţia susţinerii plăţii diferenţei de contribuţie.

(11) Cuantumul sumei care se poate încasa de la susținătorul legal în urma aplicării procentelor prevăzute la alin. (6) nu poate depăși o cincime din venitul mediu net lunar al susținătorului legal obligat la plată pentru un beneficiar îngrijit în cămin, o pătrime pentru doi beneficiari îngrijiți în cămin și o treime pentru trei sau mai mulți beneficiari îngrijiți în cămin. Contribuția susținătorului legal împreună cu întreținerea stabilită prin hotărâre judecătorească și datorată copiilor sau altor persoane, nu va putea depăși jumătate din venitul net al celui obligat la plată.

Art. 2. (1) În cazul în care persoanele vârstnice instituţionalizate în Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia lipsesc din cămin pe perioade mai mari de 5 zile consecutive, contribuţia de întreţinere se recalculează la cerere, scăzându-se suma aferentă zilelor lipsă din cămin, prin raportare la valoarea totală a contribuției de întreținere din luna respectivă.

(2) Perioada maximă în care un beneficiar poate lipsi voluntar din cămin și poate solicita recalcularea contribuției de întreținere este de 30 de zile într-un an calendaristic. Perioada de 30 de zile nu se reportează de la un an la altul. Beneficiarii nou-instituționalizați pot lipsi voluntar din cămin în cursul anului în care se instituționalizează, o perioadă proporțională cu timpul rămas până la sfârșitul anului din perioada maximă stabilită.

(3) Perioadele de spitalizare ale beneficiarului nu se consideră lipsă voluntară din cămin, în aceste cazuri recalcularea făcându-se pe baza documentului medical de externare, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1).

Art. 3. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri îşi încetează aplicabilitatea Hotărârea Consiliului local al municipiului Alba Iulia nr. 17/ 2023 privind stabilirea costului mediu lunar de întreţinere şi a contribuţiei lunare de întreţinere a persoanelor vârstnice instituţionalizate în Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia şi/sau a susţinătorilor legali ai acestora pentru anul 2023.

Art. 4. Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art.5. Prezenta hotărâre poate fi contestată conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/ 2004, cu modificările și completările ulterioare.

Citește și: Alba Iulia, în cifre: un „bilet” de autobuz în valoare de 27.000.000 de lei