octombrie11 , 2024

Prefectul Județului Alba, întâlniri de lucru cu reprezentanții administrațiilor locale din zona Blaj

Modificări legislative privind construcția de obiective în apropierea rețelelor electrice, situația unităților de turism și învățământ fără autorizații de securitate la incendiu, precum și amenajarea secțiilor de votare în condiții optime, pentru viitoarele scrutine electorale din acest an au reprezentat principalele teme de discuții în cadrul întâlnirilor, organizate la solicitarea prefectului Nicolae Albu cu primarii din zona Blaj. Au fost prezenți primarii din municipiul Blaj și comunele: Bucerdea Grânoasă, Cenade, Cergău, Cetatea de Baltă, Crăciunelu de Jos, Jidvei, Mihalț, Sâncel, Șona, Valea Lungă și Roșia de Secaș.

În contextul implementării de către administrațiile locale din zona Târnavelor a unor proiecte vizând realizarea de stații de încărcare pentru autovehicule electrice, unul dintre subiectele abordate a fost cel privind racordarea acestor stații la rețeaua operatorului de distribuție al energiei electrice. Marius Ceteraș, directorul DEER Sucursala Alba, a oferit clarificări privind etapele procesului de racordare și modul în care solicitanții trebuie să acționeze pentru scurtarea duratei acestui proces.

Un alt subiect abordat a fost cel al ultimelor modificări legislative cu privire la normele tehnice privind delimitarea zonelor de siguranță și protecție. La solicitarea prefectului Nicolae Albu discuțiile au vizat modul in care aceste modificări influențează realizarea unor obiective în apropierea rețelelor electrice de distribuție.

Citește și: Municipiul Sebeș va fi unul dintre cele trei orașe ale lumii în care Mercedes-Benz începe producția de motoare electrice

Pe linia situațiilor de urgență, prezent la întâlnire, domnul colonel Ovidiu Costea – inspector șef Inspectoratul pentru Situaţii de Urgență “UNIREA” al Judeţului Alba, a prezentat date și informații referitoare la unitățile de turism și spațiile de alimentare publică aferente și unitățile de învățământ care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, precum și categoriile de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu.
Doamna Elena Burba, din partea Autorității Electorale Permanente, a prezentat primarilor teme de interes legate de situația secțiilor de votare – verificarea acestora și unde este cazul schimbarea sediului acestora, logistica electorală, situația experților electorali și operatorilor, nomenclatorul stradal actualizat și implementat, situația existenței rampelor de acces pentru persoanele cu dizabilități. Transmite Instituția Prefectului Județului Alba.