Proiectul RomaniaSigura.ro a luat naștere drept răspuns la una dintre cele mai mari nevoi umane, nevoia de încredere și echilibru, pentru a putea evolua.
Din propria experiență a fondatorului acestui proiect – Claudiu-Traian Simedru, a observațiilor făcute de-a lungul anilor, încrederea este rezultatul experimentării, asumării responsabilității asupra a ceea ce gândim, asupra a ceea ce vorbim, asupra faptelor și acțiunilor noastre și duce la un nivel superior de trăire. Atunci când oamenii se adună laolaltă, cu dorința de a conviețui împreună, acesta este un rezultat al încrederii pe care au dobândit-o până la un moment dat în ei înșiși și unii în ceilalți. Continuând să coexiste în înțelegere și susținere reciprocă, în sânul acestor comunități se instalează echilibrul, dispare haosul, întregul mediu înconjurător supunându-se legii date de puterea unității și susține comunitățile unite înspre evoluție spre trepte superioare de trăire a energiei vieții.
Scopul proiectului
Civilizația umană este într-un proces continuu de civilizare, cu diferite experiențe și încercări, deseori neînțelese, dar favorabile într-un final ființelor umane. Scopul acestui proiect este de a aduce un update cu informații de calitate publicului care își dorește să fie parte dintr-o comunitate globală a bunei înțelegeri, a susținerii reciproce, cu dorința de a construi echilibrul necesar instalării paradigmei ce permite evoluția la trepte superioare de trăire a vieții. Înțelegerea faptului că viitorul nostru depinde de propria șlefuire, de implicare în susținerea echilibrului la nivel de întreg, va duce la accesarea unor vibrații înalte, a energiei vieții aflate pe frecvențe superioare, permițând instalarea rapidă a unei noi paradigme de unitate globală. Într-un fel spus, scopul proiectului este de a instala un nou Nord, al echilibrului personal și global, menit să ne susțină pe axa evoluției noastre.
Desfășurarea proiectului
Înțelegând că toate lucrările mari necesită o fundație pentru a se construi treptat, proiectul romaniasigura.ro își propune desfășurarea pe termen nedefinit, racordarea și susținerea proiectelor de acest fel, menite să aducă și să susțină noua înțelegere a vieții. În cadrul acestui site veți găsi mai multe secțiuni, dând exemplu informații ce țin de educație și dezvoltare personală, educație financiară, informații pe linia asigurărilor – pilon de bază pentru susținerea reciprocă în procesul de instalare și menținere a echilibrului în mijlocul comunității, până la informații despre evenimente de socializare, ce aduc plus valoare comunității globale a oamenilor care doresc intrarea pe axa evoluției.
Totodată, venim în sprijinul profesioniștilor și companiilor din diverse domenii, oferind o platformă unde aceștia pot veni cu informații despre natura serviciilor oferite, pentru a se conecta cu membrii comunității interesați de aceste arii de activitate.
Platforma online romaniasigură.ro, precede și va fi parte integrantă din Fundația „România sigură”, fără a avea vreodată legătură ori implicare în politică, religii, ori alte aspecte ce ar putea polariza și separa oamenii pe baza convingerilor acestora. Acest proiect îndeplinește un rol de a aduce oamenii împreună la un nivel superior de înțelegere și trăire a vieții în unitate globală.