octombrie5 , 2024

Prefectul Nicolae Albu a continuat seria întâlnirilor cu primarii din județul Alba

Instituţia Prefectului Judeţul Alba a continuat și în această săptămână întâlnirile de lucru cu administraţiile locale din zona Alba Iulia (Alba Iulia, Almașu Mare, Ciugud, Cricău, Galda de Jos, Ighiu, Întregalde, Meteș, Sântimbru, Zlatna, Berghin şi Ohaba) și zona Sebeș/Cugir (Sebeș, Blandiana, Câlnic, Ceru Băcăinți, Cugir, Cut, Daia Română, Doștat, Gârbova, Pianu, Săliștea, Săsciori, Șibot, Șpring, Șugag, Vințu de Jos).

Având în vedere că UAT – urile participante la întâlnirile de la Alba Iulia şi Sebeş aparţin zonelor din judeţ cu cea mai mare dezvoltare economică şi rezidenţială, discuţiile cu directorul sucursalei Alba a operatorului regional de distribuţie a energie electrice DEER, Marius Ceteraş, au vizat în special modificările legislative din ultima perioadă care privesc racordarea la reţea, extinderile de reţele electrice şi eliberarea avizelor de amplasament. Reprezentanţii administraţiilor locale au primit răspunsuri concrete la toate subiectele abordate şi clarificări cu privire la modul de aplicare al legislaţiei in domeniu.

La solicitarea prefectului Nicolae Albu, au fost de prezentate informaţii cu privire la stadiul investiţiilor DEER care sunt în curs de implementare în zonă şi impactul lor asupra îmbunătăţirii calităţii serviciului de distribuţie în cele două zone.

Pe linia situațiilor de urgență, prezent la întâlniri, reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgență “UNIREA” al Județului Alba, a solicitat primarilor evidența unităților de turism și a spațiilor de alimentare publică aferente, existente pe raza fiecărei localități.

Totodată au fost discutate mai multe aspecte cu privire la situațiile cu care s-au confruntat în anul 2023 ca urmare a manifestării fenomenelor hidro-meteorologice periculoase precum și eventuale măsuri de prevenire a acestora și de creștere a gradului de protecție a comunităților.

Citește și: Prefectura Alba a început pregătirile pentru scrutinele electorale din 2024

Invitată la reuniuni de către prefectul Nicolae Albu, doamna Elena Burba reprezentanta Autorității Electorale Permanente a solicitat sprijin în vederea identificării persoanelor care pot ocupa funcțiile de președinte și locțiitor de președinte al secțiilor de votare, persoanelor care pot ocupa funcția de operator de calculatoare, asigurarea în bune condiții a secțiilor de votare, cu solicitarea către primari, ca în cazul în care se impune relocarea secțiilor de votare din sediul actual, să se efectueze demersuri necesare în vederea realizării acestui proces, în timp util.
Totodată, toate secțiile de votare vor trebui dotate cu rampe de acces destinate persoanelor cu handicap și actualizat și implementat nomenclatorul stradal.

Citește și: Prefectul Albu a verificat funcționalitatea rețelelor electrice din zona Apuseni

Prefectul Nicolae Albu a solicitat OCPI Alba urgentarea aplicării implementării programelor RENNS și RAN la nivelul județului Alba, urmând ca în viitorul apropiat reprezentanți ai OCPI Alba și ai Instituției Prefectului să se deplaseze în teritoriu pentru a identifica stadiul aplicării programelor în localitățile din județ.

Următoarea întâlnire va avea loc în municipiul Blaj cu reprezentanţii administraţiilor locale aferente acestei zone. Transmite Instituția Prefectului Județului Alba.