Doi soți, în vârstă de 73 de ani, din Aiud, au fost găsiți decedați în locuința lor situată pe strada Strâmtă din municipiu. Aceștia nu au mai fost observați de către vecinii care au anunțat familia.
La examinarea sumară a cadavrelor nu au fost identificate urme de violență. Acestea urmează să fie transportate la Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei morții.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Transmite Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.