Primăria Municipiul Sebeș a conferit în data de 9 ianuarie 2024 o distincție de excelență sociologului albaiulian Alin Tomuș pentru contribuția esențială a acestuia la Strategia de Dezvoltare Locală a Municipiului Sebeș pentru perioada 2024-2029 și redactarea documentului aferent.
„Pentru mine, ca sociolog, finanțarea unei strategii cu peste 5,5milioane de euro, arată că deciziile administrative nu pot fi eficiente decât dacă rădăcina lor este reprezentată de cercetări aprofundate și de metodologii complexe care să aducă administrației publice locale date de calitate. Le mulțumesc colegilor mei din cadrul GAL Sebeș, din Primăria Sebeș și desigur, domnului primar Dorin Nistor pentru sprijinul constant și real în elaborarea strategiei.
Distincția primită azi, o împart în mod firesc cu toți cei care au crezut în viziunea noastră. În rest rămânem fideli convingerii că la Sebeș se poate…”, a transmis Alin Tomuș.