Pe data de 7 ianuarie a.c., în Duminica după Botezul Domnului, când Biserica noastră prăznuiește Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în parohia Alba Iulia – Tolstoi. Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”. În continuare, Ierarhul nostru a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși din vechea Cetate a Bălgradului.
Adresându-se celor prezenți, Chiriarhul nostru a spus: „Ziua de mâine este nesigură pentru noi. Deci, astăzi este timpul îndreptării. Sfântul Ioan Botezătorul spune că «lopata este mâna lui Hristos, ca să curețe aria și să adune grâul în hambarul Său, iar pleava o va arde în foc nestins». Noi avem o țintă: casa Tatălui, Împărăția lui Dumnezeu, care ne așteaptă la capătul drumului pământesc. Dar cine nu suspină ca un pelerin după cer, nu va ajunge în casa Tatălui din cer. Iată de ce trebuie să ne convertim, să ne pocăim, să căutăm sfințenia, drept pentru care atât Sfântul Ioan Botezătorul, cât și Mântuitorul Hristos, Își încep activitatea publică rostind aceste cuvinte: «Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor»”.
La finalul slujbei, părintele prof. univ. dr. habil. Mihai Himcinschi, paroh al parohiei Alba Iulia – Tolstoi și decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, a primit – la propunerea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu – distincția Crucea Patriarhală, ca semn al prețuirii și binecuvântării Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru activitatea pastoral-misionară și academică depusă în slujba Bisericii pe parcursul anilor. De asemenea, Ierarhul Alba Iuliei le-a oferit Diplome de aleasă cinstire tuturor binefăcătorilor care au contribuit la edificarea și împodobirea locașului de cult.
Parohia Alba Iulia – Tolstoi a fost înființată în anul 1996, fiind numit în demnitatea de paroh părintele Mihai Himcinschi. Piatra de temelie a bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” a fost așezată pe 10 iunie 1996, lucrările de zidire fiind demarate în primăvara anului 1997. Timp de patru ani, până la încheierea edificării demisolului bisericii, sfintele slujbe au fost oficiate într-un locaș de rugăciune improvizat, construit din lemn. În perioada 2019-2022, interiorul bisericii a fost îmbrăcat în haina picturii, lucrarea fiind executată în tehnica fresco de către Liviu Bumbu. De asemenea, icoanele care împodobesc catapeteasma locașului de cult au fost pictate de către Alexandru Antonescu din Alba Iulia. Transmite Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei.