Coder Dojo Alba Iulia este parte a unei inițiative globale de a crea cluburi de programare pentru copii și adolescenți în care copiii (“ninjas” – între 7 și 17 ani) învață programare de la voluntari (“mentors”) din comunitatea locală. Dojo-ul din Alba Iulia este o inițiativă a AI3, primul cluster de IT din județul Alba.
„Dojo-ul are loc în fiecare Joi de la ora 16:00 pe strada Gladiolelor numărul 3A, dar asigură-te că urmărești grupul de facebook pentru modificări de program.
Să ai la tine un sandwich și o sticlă de apă și doza necesară de curiozitate. Avem și niște reguli de bază de urmat și vrem să ne mândrim cu tine, deci avem nevoie de un acord GDPR.
Cum te înscrii?
Roagă tutorele tău să completeze formularul și asigură-te că ai citit regulamentul. Dacă ai un laptop, adu-l, dacă nu încercăm să îți găsim noi un calculator.
Cum devii mentor?
Poți să devii mentor dacă ai fost ninja la vreun Coder Dojo existent sau dacă ești membru AI3. Contactează-ne la salut@ai3.ro.”,
Regulament CoderDojo Alba Iulia
Iată câteva reguli de urmat în cadrul Dojo-ului nostru:
1. Angajamentul mentorilor
Toți mentorii urmează ghidul internațional de comportament al Dojo-urilor elaborat de către fundația Raspberry Pi.
Dorim să asigurăm un mediu inclusiv, creativ, sigur și plăcut pentru dezvoltarea armonioasă a membrilor clubului.
Mentorii vor face și precizările de siguranță legate de desfășurarea activităților la locația clubului atât către copii cât și către părinți.
2. Angajamentul părinților/tutorilor
Părinții/tutorii se angajează să asigure toate condițiile care țin de îndrumarea copilului astfel încât activitatea de club să se desfășoare în împrejurări sigure, comfortabile și plăcute atât pentru copil cât și pentru restul participanților. Ne referim aici, printre altele. la:
îndrumarea copilului să aibă un comportament politicos și prietenos față de ceilalți participanți
îndrumarea copilului să asculte de sfatul mentorilor
îndrumarea copilului să urmeze cu strictețe regulile de siguranță prezentate atât de către mentor cât și de către tutore precum
să nu alerge în spații înguste unde există riscuri de accidentare
să nu atingă sau opereze echipamente electrice/electronice fără supraveghere și altcumva decât la indicația expresă a mentorului
să nu intre în niciun fel de altercații și să apeleze cu încredere la mentori pentru rezolvarea oricărei situații dificile sau necunoscute
să nu părăsească spațiul destinat activității fără înștiințarea mentorului sau a tutorelui
asigurarea celor necesare unui confort fizic și psihic adecvat șederii copilului la activitate, inclusiv suficientă mâncare și apă pentru perioada activității, dar și alte materiale, precum cele de igienă personală sau pentru alte situații care se pot ivi
îndrumarea copilului să trateze cu grijă baza materială comună a Dojo-ului
încurajarea copilului să se adreseze mentorului și tutorelui pentru orice situație neobișnuită
3. Angajamentul ninja-ului
Ninja-ul este respectuos, prietenos, curios și dornic să descopere alături de ceilalți ninja și de mentori lucruri noi, provocatoare și interesante.
Cui se pot adresa mentorii și ninja
Pentru orice situație deosebită, copilul este încurajat să se adreseze mentorilor și, dacă simte, tutorelui/părintelui. Oricând se pot contacta și următorii mentori:
Claudiu Ceia – mentor fondator, telefon +40 774 453 197
Adrian Roșian – mentor, voluntar oficial, telefon +40 751 152 808″
Transmit reprezentanții Coder Dojo Alba Iulia.