octombrie11 , 2024

Cod galben și portocaliu de vânt puternic și ninsori în județul Alba

Administrația Națională de Meteorologie a emis joi, 21 decembrie 2023,  avertizări de vânt puternic și ninsori, valabile pentru județul Alba și alte zone din România.

COD GALBEN, 21 decembrie, ora 22 – 22 decembrie, ora 12: intensificări ale vântului în cea mai mare parte a Crișanei și nord-vestul Transilvaniei

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Crișanei și nord-vestul Transilvaniei vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală în general de 55…60 km/h.

COD GALBEN, 21 decembrie, ora 22 – 22 decembrie, ora 12: viscol în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și în Carpații Orientali

În intervalul menționat, în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și în Carpații Orientali va fi viscol și vizibilitate scăzută. Vor fi rafale de 80 km/h, iar la altitudini mai mari de 1700 m, de peste 90…100 km/h.

COD GALBEN, 22 decembrie, ora 12 – 24 decembrie, ora 10: intensificări ale vântului în toată țara, viscol și ninsori moderate cantitativ la munte, ninsori viscolite în Maramureș și Transilvania.

Începând de vineri (22 decembrie) și până la sfârșitul săptămânii (duminică, 24 decembrie), vântul va avea intensificări în toată țara. La munte vor fi rafale de 90…100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei, al Munteniei și local în Dobrogea, mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă viteza vântului va atinge 65…70 km/h și pe arii restrânse 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale și temporare, cu viteze în general de 55…60 km/h.

În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ (25…30 l/mp și peste 40… 50 l/mp în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali), iar vizibilitatea se va reduce semnificativ. Din noaptea de vineri spre sâmbătă (22/23 decembrie) în Maramureș și Transilvania temporar va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă.