În seara zilei de luni, 18 decembrie 2023, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia a găzduit un nou eveniment cultural deosebit. De la ora 19.30, în Aula „Dumitru Stăniloae”, a avut loc lansarea cărții cu titlul „Când nu mai ai pe cine să îmbrățișezi”, scrisă de către părintele arhid. lect. univ. dr. Răzvan Brudiu, titularul catedrei de Misiologie ortodoxă din cadrul Facultății albaiuliene. Evenimentul a fost moderat de părintele prof. univ. dr. habil. Mihai Himcinschi, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă, și a reunit participarea unui număr însemnat de preoți profesori, clerici, credincioși și studenți ai Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
În deschiderea evenimentului, părintele profesor Mihai Himcinschi și-a exprimat bucuria de a fi din nou împreună, în număr mare, cu ocazia unei noi lansări de carte. Făcând referire la conținutul lucrării, părintele decan a amintit faptul că opera cuprinde adevăruri existențiale care fac parte din viața creștinului de zi cu zi. Vorbind despre personajul din paginile cărții, pr. prof. univ. dr. habil. Mihai Himcinschi a evidențiat faptul că acesta ne oferă o lecție de teologie transpusă în simplitatea vieții sale. Referindu-se la titlul lucrării, părintele profesor a evidențiat faptul că, deși singur, bătrânul Iosif Îl „îmbrățișează” pe Dumnezeu prin modul său de a viețui și a împlini învățătura Mântuitorului.
Apoi, a luat cuvântul prof. univ. dr. Diana Câmpan, cadru didactic la Facultatea de Istorie și Filologie și purtător de cuvânt al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Domnia sa a făcut cunoscută prima „întâlnire” pe care a avut-o cu lucrarea de față, încă dinainte de a vedea lumina tiparului, subliniind unicitatea operei și însemnătatea simbolică a titlurilor din cuprinsul cărții. Nu în ultimul rând, prof. univ. dr. Diana Câmpan a remarcat profilul bătrânului Iosif, reliefând faptul că această lucrare de confesiune ne prezintă o serie de metafore ascunse, arhetipuri și simboluri și, totodată, ne propune un exercițiu al întâlnirii cu personajul din paginile cărții.
În continuare, Simona Pleșa a oferit câteva detalii despre icoana care împodobește coperta – „Împăratul Slavei” (secolul al XIV-lea, colecția galeriei Tretyakov, Moscova) și despre ilustrațiile de pe parcursul cărții. Apoi, a luat cuvântul autorul cărții, părintele arhid. lect. univ. dr. Răzvan Brudiu, care a reamintit momentul primei întâlniri cu bătrânul Iosif, în urmă cu un an, într-un cătun al comunei Râmeț. Sfinția sa a amintit apoi etapele acestui demers editorial, subliniind sprijinul însemnat pe care l-a primit din partea celor care i-au fost alături până în momentul apariției cărții sub teascurile Editurii Doxologia. Nu în ultimul rând, autorul i-a îndemnat pe cei prezenți să parcurgă paginile cărții.
În ultima parte a evenimentului, s-a adresat celor prezenți părintele profesor George Remete, ocazie cu care a remarcat originalitatea acestei lucrări. În acest sens, a contextualizat diferența între cuvintele „sărut” și „îmbrățișare”, reliefând semnificația fiecărui termen. Astfel, părintele George Remete a remarcat superioritatea gestului îmbrățișării, ca unul care conferă un credit superior atunci când ne raportăm la aproapele cu sinceritate și iubire. La final, părintele prof. univ. dr. Mihai Himcinschi l-a felicitat pe autorul cărții pentru frumoasa operă și pentru truda depusă în tot acest demers editorial, ocazie cu care a mulțumit celor prezenți pentru bucuria prilejuită de acest eveniment de suflet. A transmis Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei.