Marți, 12 decembrie 2023, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Sfântul Ierarh Spiridon” de la Ponor, protopopiatul Aiud. Cu prilejul hramului acestui așezământ călugăresc, Arhipăstorul nostru, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în biserica mănăstirii. Vatra monahală de aici se află sub oblăduirea maicii starețe Teofana Palici.
Adresându-se celor prezenți, Chiriarhul nostru a spus: „Hristos ne iubeşte, ne caută pe fiecare dintre noi. Domnul priveşte orice fiinţă umană cu o infinită tandreţe şi cu o profundă compasiune. Răspunzând la apelul dragostei Sale, noi vom deveni voioşi şi frumoşi şi vom înţelege cuvintele psalmistului David, care zice: «Mă vei umple de veselie cu faţa Ta, Doamne, şi la dreapta Ta de frumuseţi veşnice mă vei sătura» (Ps. 15, 11). O astfel de veselie duhovnicească a avut Sfântul Ierarh Spiridon atunci când Îngerii cântau împreună cu el, la Dumnezeiasca Liturghie. Iar acum se desfătează în cer, văzând frumuseţea Preasfintei Treimi, a Cărei mare taină a mărturisit-o la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, în anul 325”.
Mănăstirea „Sfântul Ierarh Spiridon” de la Ponor a fost înființată în anul 2009, la inițiativa părintelui protosinghel Irineu Curtescu. În luna aprilie a anului 2013, au fost demarate lucrările de construcție a acestei vetre călugărești, în plan arhitectonic de cetate, cu biserica în centru și cu o singură intrare, pe sub clopotniță, pe latura de vest. Târnosirea locașului de închinare a avut loc în data de 23 iulie 2017, în Duminica a VII-a după Rusalii, fiind oficiată de către Întâistătătorul Eparhiei noastre, Părintele Arhiepiscop Irineu, în prezența a numeroși credincioși. A transmis Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei.